33 de șoferi care se aflau în stare de ebrietate au fost prinși la volan de către polițiștii de patrulare, în weekend. Trei dintre aceștia au fost testați pozitiv la consumul de droguri.
Astfel, polițiștii au oprit o Toyota pe strada Ismail din municipiul Chișinău. Șoferul de 30 de ani a fost suspectat că se află sub influența drogurilor. Testul a confirmat prezența metamfetaminei
Un alt caz a fost înregistrat în satul Târnova, raionul Dondușeni. Un șofer de 32 de ani, aflat la volanul unui Opel, a fost testat pozitiv la marijuana și metadonă.
Iar la Hâncești, pe traseul R3, șoferul de 36 de ani al unui BMW se afla sub influența marijuanei.
Cele trei persoane sunt documentate penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate produsă de substanțe stupefiante. Potrivit legii, ei riscă amendă de la 75.000 până la 125.000 de lei, de la un an până la trei ani de închisoare, anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.