Susținătorii grupului de deputați Pro Moldova împart în aceste zile la Drochia și Rezina pachete cu măști chirurgicale, un flacon cu dezinfectant și pliante cu informație despre partid și cu îndemnul de a adera. Se întâmplă în condițiile în care de mai multe zile măști de protecție nu se mai găsesc în farmacii, scrie moldovacurata.md
În fiecare pachet sunt cel puțin trei măști de protecție. Solicitat de Moldova Curată, unul dintre deputații grupului Pro Moldova, Vladimir Cebotari, susține că acțiunea face parte din campania de creare a viitorului partid, anunțată de Adrian Candu încă acum câteva zile. Cebotari susține că nu ar fi vorba despre faptul că partidul profită de situația epidemiologică pentru a se promova. De asemenea, întrebat de unde partidul a găsit măști, în condițiile în care acestea lipsesc din farmacii, deputatul a răspuns că în unele locuri, ele pot fi găsite.
Amintim că după ce deputații Pro Moldova au părăsit PDM, mai multe voci au declarat că aceștia ar fi luat bani de la Ilan Șor. Recent, vicepreședintele democraților, Eugen Nichiforciuc, a spus că fiecare parlamentar din grupul Candu ar fi primit până la 250 de mii de euro, totodată, lunar ei ridică un salariu de cinci mii de euro.