Ministerele, Cancelaria de Stat și alte instituții subordonate executivului vor avea un alt grafic de activitate, separat de cel al altor instituții. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, după ședința Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale.

Potrivit premierului, angajații acestor instituții vor munci de la 7:30 până la 16:00, pauza de masă va fi de la 12:00 până la 12:30.

„Raționamentul acestei decizii este de a fluidiza traficul de pasageri, în special în transportul public, astfel ca angajații din sectorul public să folosească transportul public într-un timp diferit de cel care îl folosește majoritatea populației, angajații în sectorul privat și alte categorii de populație”, a precizat Ion Chicu.