În dimineața zilei de 12 martie 2023 pompierii din sudul țării au fost solicitați să intervină la lichidarea unui incendiu, care a izbucnit într-un depozit cu ceară de pe strada Dunării nr.1 din municipiul Cahul.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 03:58. Potrivit primelor informații înregistrate, a fost observată flacără deschisă din interiorul unei încăperi a depozitului. Pentru lichidarea incendiului la fața locului au fost trimise șase echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că focul a cuprins materia primă pentru confecționarea lumânărilor, dar și utilajul tehnic din interiorul unei încăperi cu suprafața de circa 225 m2.

Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului către ora 06:46 și lichidarea acestuia la ora 10:22. În urma incendiului focul a distrus 70% din cele 40 de tone de ceară depozitate. Datorită intervenției operative a pompierilor au fost salvate alte două depozite cu suprafața de 225 m2.

În urma incendiului victime nu au fost înregistrate. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior. În ultimele 24 de ore angajații IGSU au intervenit în 48 situații de risc.

sursa