Potrivit unei decizii a Comisiei pentru situații excepționale, s-a decis ca începând de astăzi, satul Talmaza intră în regim de carantină, fiind impuse restricții de circulație aferente acestui regim.
Ministrul Apărării Alexandru Pînzari, împreună cu militarii Armatei Naționale, au ajuns azi dimineață în satul Talmaza, unde vor pune în aplicare regimul de carantină. La Talmaza au plecat 18 militari din Regimentul Rachete Antiaeriene și Batalionul 22, cu 3 unități de tehnică militară”, anunță ministrul Apărării.
„Stimați locuitori, vă rog să dați dovadă de respect față de militarii noștri și să vă conformați restricțiilor impuse de autorități! Sunt convins că și datorită eforturilor depuse de dumneavoastră, vom depăși mai repede această situație, astfel încât viața noastră să își recapete normalitatea pe care cu toții ne-o dorim!” este îndemnul lui Alexandru Pînzari.
Hotărârea a fost luată având în vedere că în localitate au fost confirmate 29 de cazuri de COVID-19.