Peste 40 de hectare de vegetație uscată au ars în apropierea satului Surchiceni, din raionul Căușeni. Martorii oculari au declarat că focul a izbucnit într-un lan de porumb și apoi s-a extins la câmpurile învecinate.
„Am sunat la serviciul 112: există pericolul să se extindă, bate vântul și se răspândește mai departe”, relatează publika.md spusele unuia dintre martorii oculari

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au declarat că la fața locului lucrează două echipaje de pompieri. La stingerea incendiului au ajutat și locuitorii din zonă.

Incendiul a fost stins seara, în jurul orei 20:30, nefiind înregistrate victime.

Duminică, pompierii și salvatorii au stins 31 de incendii în Moldova.