Viceprimarul Angela Cutasevici a efectuat o vizită la tabăra de odihnă pentru copii „Poenița Veselă”, din comuna Ruseștii Noi, sectorul Botanica al Capitalei, pentru a se asigura de buna funcționare a acesteia. Tabăra își va deschide porțile pe data de 8 iunie, urmând să activeze până pe 28 august, în șapte schimburi, a câte zece copii.

„În cadrul vizitei am inspectat condițiile care urmează a fi oferite copiilor, verificând atât infrastructura, cât și calitatea activităților care vor fi desfășurate în aceste tabere. Această acțiune reflectă angajamentul autorităților locale de a asigura un mediu sigur și plăcut pentru micuții care participă la taberele de vară, în cadrul sezonului estival 2024”, a spus Angela Cutasevici.

Totodată, viceprimarul a dat asigurări că, și în acest sezon estival, Primăria Municipiului Chișinău va asigura securitatea și toate cerințele sanitar-igienice conform normativelor în vigoare copiilor aflați în taberele de odihnă.
  
Amintim că, oferta educațională pentru sezonul estival 2024 în municipiul Chișinău se constituie din șapte Programe subvenționate de către APL, inclusiv:
-15 tabere cu sejur de zi în baza instituțiilor de învățământ primar, secundar ciclul I și II;
-3 tabere constante: „Poienița Veselă”, „Alunelul” și „Cireșarii”;
-14 tabere sportiva în afara orașului – în toate școlile sportive;
-1 tabăra ecologică – Proiectul ecologic cognitiv distractiv de vară „GREEN GATE 2024”, în baza Centrului Orășenesc al Tinerilor Naturaliști (COTN);
-13 tabere vocaționale în cadrul instituțiilor extrașcolare;
-24 tabere tematice în baza Centrelor comunitare pentru copii și tineri, subdiviziuni ale Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului (DGPDC);
-Tabere tematice în baza Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” cu 27 filiale ale acesteia, sub genericul „Provocarea verii”.

Important. Costul unui bilet la o tabără constantă (10 zile) este de 3.700 de lei, iar la o tabără cu sejur de zi (15 zilei ) – 2.555 de lei, părinții, urmând să achite doar 20% din valoarea tichetului.
 
Astfel, pentru buna desfășurare a sezonului estival 2024, Primăria Capitalei a alocat un buget de peste 35.300.000 de lei.
 
În anul 2023, în taberele de odihnă din municipiul Chișinău s-au odihnit 28.080 de copii, dintre aceștia 457 provenind din familii refugiate.