UN Women a lansat Campania dedicată Zilei Internaționale a Femeilor. Evenimentul cu genericul „Să investim în femei: Istorii de abilitare” organizat de UN Women, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al Suediei, a reiterat importanța investițiilor în femei, ca un imperativ al drepturilor omului și o piatră de temelie pentru construirea societăților incluzive.

Evenimentul a avut un format de storytelling, organizat în două sesiuni axate pe istorii ale femeilor dar și intervenții ale reprezentanților autorităților.

Femeile au relatat istoriile lor de abilitare, evidențiind impactul pozitiv al inițiativelor de care au beneficiat, subliniind că progresul femeilor aduce beneficii întregii societăți.

Fiecare istorie a fost un apel pentru mai multe investiții într-un anumit domeniu, lansând un dialog cu un reprezentant al unei instituții din domeniul respectiv.

Evenimentul a debutat cu un șir de intervenții din partea reprezentanților și reprezentantelor autorităților statului și comunității internaționale.

În cuvântul său de salut, deputatul și președintele Comisiei parlamentare administrație publică și dezvoltare regională, Larisa Voloh, a evidențiat modurile în care autoritățile statului pot investi în femei.

„Femeile, la fel ca și bărbații au cu ce contribui la dezvoltarea societății noastre. Neimplicarea a mai mult de jumătate din populația Republicii Moldova, în procesele de luare a deciziilor, nu înseamnă decât dezechilibru de abordare și soluții unilaterale pentru cele mai importante probleme ale societății. Ce înseamnă să investim în femei, pentru noi cei de la guvernare? Înseamnă să creștem oportunitățile economice prin reducerea barierelor, să creăm un model național integrat de suport pentru dezvoltarea profesională a femeilor, să consolidăm infrastructura națională în scopul reducerii obstacolelor cu care se confruntă astăzi femeile, să contribuim la realizarea politicilor prioritare privind egalitatea de gen. Investițiile de astăzi vor asigura viitorul de mâine”, a spue ea.

Secretarul de stat al Guvernului, Rodica Crudu, s-a referit la beneficiile implicării egale a bărbaților și femeilor în procesele decizionale pentru asigurarea unei societăți democratice.

„Participarea mai multor femei la procesul decizional are multe efecte pozitive asupra societății, care pot îmbunătăți nivelul de trai atât al femeilor, cât și al bărbaților. Ne poate ajuta să avem o guvernare favorabilă incluziunii, evoluții pozitive în diverse sectoare precum educație, sănătate, infrastructură, și reducerea corupției politice. Femeile active în viața socială și politică din Republica Moldova, au demonstrat că se poate. În spatele fiecărei femei este o poveste, o luptă, dar și un potențial extraordinar. Astăzi, ne angajăm nu doar să trecem în revistă aceste istorii, dar și să le sărbătorim, să le sprijinim. Să ne unim eforturile și să investim în abilitarea lor, oferindu-le șanse egale și susținere”, a declarat Rodica Crudu.

Prezent la eveniment, ambasadorul Uniunii Europene în Moldova, Jānis Mažeiks, a vorbit despre importanța investițiilor în femei și eforturile comune depuse de UE, alături de UN Women pentru promovarea egalității de gen și abilitării femeilor.

„Investind în istoriile și experiențele femeilor, contribuim la o viziune mai amplă a abilitării și rezilienței lor. Angajamentul pentru egalitatea de gen este o acțiune comună, Uniunea Europeană fiind alături de cetățenii Republicii Moldova și sprijinind activ inițiativele care generează schimbări pozitive. În perioada 2020-2023, UE a investit 5 milioane de euro în proiectul EVA, transformând 24 de comunități din Cahul și Ungheni în campioni și campioane în promovarea egalității de gen. Printre realizările notabile se numără lansarea Serviciului Integrat Regional pentru Victimele Violenței Sexuale din Ungheni și înființarea a 16 cluburi, care au orientat 250 de femei spre vocații și activități generatoare de venit. Totodată, 24 de Autorități Publice Locale s-au angajat să respecte principiile egalității de gen prin semnarea Cartei Europene”, a spus ambasadorul.

În continuarea acestor eforturi Uniunea Europeană va susține, până în septembrie 2027, un nou proiect lansat de UN Women – EVOLVE4GE: Accelerarea egalității de gen asigurând abilitarea femeilor prin oportunități economice, combaterea violenței și guvernare sensibilă la gen, care are ca scop asigurarea accesului egal la resurse, drepturi și oportunități pentru toate femeile și fetele din Republica Moldova, inclusiv eliminarea și prevenirea violenței împotriva fetelor și femeilor, inclusiv, cu suportul instituțiilor media.

Ambasadoarea Suedie în Republica Moldova, Katarina Fries, a argumentat importanța investițiilor în egalitatea de gen.

„Acestea reprezintă atât o abordare corectă, cât și una inteligentă. Este corect să demonstrăm că toată populația lumii, jumătate fiind femei și fete, au oportunități egale de a-și trăi viețile, de a-și construi propriul viitor și de a contribui la dezvoltarea societăți, aplicând tot potențialul și capacitățile lor. Atingerea egalității de gen contribuie la îmbogățirea societăților noastre, făcându-le mai fericite și mai sănătoase pentru toți, femei și fete, bărbați și băieți. Partea complexă și provocatoare, este să facem oamenii să realizeze acest lucru, să acționeze în consecință și să investească”, a punctat Katarina Fries. 

Totodată, Laura Hruby, șefa adjunctă a Ambasadei Statelor Unite la Chișinău, a vorbit despre necesitatea includerii femeilor în toate procesele, inclusiv în cele de luare a deciziilor, reafirmând sprijinul Guvernului Statelor Unite în abilitarea femeilor din Republica Moldova.

„Nu vom putea soluționa provocările actuale fără a investi și a abilita pe deplin femeile. De aceea, Statele Unite continuă să sprijine femeile în sectoare cheie, de la economia digitală, aflată în continuă creștere, până la industria turismului care angajează peste 23.000 de persoane, în mare parte femei, tineri și tinere, și chiar și în forțele de ordine – pentru că locul femeilor este peste tot unde se iau decizii”, a declarat aceasta.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images

sursa