Un ucrainean, în vârstă de 47 de ani, a încercat să treacă râul Nistru, cu o barcă gonflabilă, din Ucraina în Republica Moldova.

Incidentul s-a întâmplat joi, 16 februarie, în jurul orei 18:30, când bărbatul a încercat să traverseze ilegal frontiera de stat.

„Individul a fost observat în timp ce trecea apele râului Nistru, cu o barcă gonflabilă, din Ucraina în Republica Moldova. Polițiștii de frontieră și grănicerii ucraineni au acționat operativ și în coordonare, iar ca rezultat persoana era așteptată pe malul moldovenesc al Nistrului”.

Astfel, în cadrul procedurilor de documentare a cazului, polițiștii de frontieră din SPF Otaci au primit din partea lui solicitarea de azil pe teritoriul Republicii Moldova.

sursa