Un tânăr din Republica Moldova în vârstă de doar 23 de ani are nevoie de ajutor. De la vârsta de opt ani, acesta suferă de diabet zaharat de tip 1, iar recent a fost diagnosticat cu insuficiență renală. Valentin are nevoie de un transplant la rinichi, însă cheltuielile pentru o astfel de intervenție sunt prea mari pentru el și familia sa.

„Oameni cu suflet mare, am nevoie disperat ajutorul vostru. Vreau să trăiesc”, a spus Valentin Stratin.

Tânărul spune că toată copilăria și-a petrecut-o doar pe la spitale, având diabet zaharat de tip 1, starea sa de sănătate agravându-se pe parcurs. 

Viața sa s-a schimbat radical în momentul în care a aflat că diabetul i-a afectat ambii rinichi, acesta fiind diagnosticat cu insuficiență renală. De atunci, Valentina este nevoie să meargă de trei ori pe săptămână la spital, pentru a efectua procedura de dializă. 

„O șansă la viață normală este transplantul de rinichi, pe care mi-l poate dona mama. Operația poate fi efectuată la o clinică din Turcia, suma necesară pentru operație este de 20.000 de euro, însă cheltuielile sunt prea mari pentru a face față, de aceea cu o mare speranță la oamenii cu inima mare și cu credință în Dumnezeu rog să mă ajutați și pe mine cu puținul pe care il aveți pentru a-mi salva viața”, a spus Valentin Stratin. 

Link prin care puteți dona de oriunde și prin orice modalitate:

MCharity

SMS cu textul 338 la 3300 (Moldcell) sau 9005 (Unite): 45 lei 

(0)900 09005 din rețelele fixe, mobile Moldtelecom: 45 lei

Paypal: [email protected] – pentru Valentin Stratin 

Bancare

Depuneți pe numele fundației: Fundația MCharity

Codul băncii: AGRNMD2X

Cod Fiscal: 1021620005849

IBAN Lei: MD22AG000000022514454458

IBAN USD: MD54AG000000022514454464

IBAN EUR: MD81AG000000022514454463

Adăugați în comentariile plății: pentru Valentin Stratin 

Revolut

IBAN: LT43 3250 0579 3096 9989

SWIFT: REVOLT21

Notați în comentariu – pentru Valentin Stratin

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images

sursa