Un tânăr de 33 de ani a atacat oamenii legii cu un cuțit. Incidentul s-a petrecut la ora 6:30 dimineața, în satul Albinețul Vechi, (raionul Fălești), în timpul unei percheziții, informează today.md.

Oamenii legii au descins în gospodăria acestuia în scopul depistării și ridicării bunurilor pe care le-a sustras din magazinul alimentar din localitate.

Angajatii IP Fălești s-au ales cu costumele de protecție tăiate și rupte de tânăr, dar au reușit să-l imobilizeze și să-l escorteze la comisariat.

La moment, se desfășoară o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și motivelor care au stat la baza acțiunilor tânărului.

Persoanele sunt cercetate în stare de libertate.