Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest documentează un caz de folosire a unui act falsificat de către un cetățean bulgar în vârstă de 42 de ani.

Potrivit Poliției de Frontieră, incidentul a fost înregistrat ieri, 10 septembrie, în punctul de trecere a frontierei Leușeni.

În timpul procedurii de control la intrarea în Republica Moldova, persoana în cauză a prezentat toate documentele necesare, însă permisul de conducere, aparent eliberat de autoritățile din Cehia, a trezit suspiciuni în rândul polițiștilor de frontieră.

În urma verificărilor suplimentare, realizate cu ajutorul tehnicii specializate, au fost identificați indicii de falsificare a permisului.

Cetățeanul bulgar a refuzat să ofere declarații privind proveniența documentului. După îndeplinirea procedurilor legale i s-a permis continuarea călătoriei în calitate de pasager, fiind înlăturat de la volanul mașinii.

Permisul de conducere falsificat a fost ridicat, iar cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și aplicării măsurilor legale ce se impun.

Foto: Border.gov.md

sursa