Un român în vârstă de 30 de ani a provocat teamă printre călătorii care se aflau în același vagon de tren cu el. Bărbatul a început să lovească tot ce-i stătea în cale fără niciun motiv, astfel atrăgând atenția autorităților.

Un polițist din cadrul Brigăzii Mobile care se afla la fața locului a sesizat comportamentul bărbatului și l-a confruntat încercând să discute civilizat cu el și eventual să-l calmeze. În acel moment, un agent de pază, care nu era în timpul serviciului, l-a ajutat pe polițist, însă fără folos.

Românul ar fi încercat să-l împingă pe polițist pe șinele de tren

Bărbatul violent i-a confruntat pe amândoi, cu insulte şi, conform martorilor oculari, ar fi încercat să-i intimideze, în special pe polițistul căruia i s-a adresat pe un ton derogatoriu.

Când au coborât cu toții pe peron, românul a încercat să-l împingă în repetate rânduri pe polițist pe șinele de tren, care la acea oră ar fi putut trece oricând, din cauza programului aglomerat.

Văzând că nu poate, l-a atacat într-un mod extrem de violent pe omul legii, aplicându-i lovituri la nivelul feței apoi a încercat să fugă.

Polițistul s-a ales cu fracturi osoase la nivelul feței

Românul a fost prins în cele din urmă, de polițist, agentul de pază care nu era în timpul serviciului și un alt agent de pază care lucra în zona indicată și a venit în ajutor.

Polițistul atacat a primit îngrijiri medicale pentru rănile grave pe care românul i le-a provocat. Omul legii suferă de mai multe traumatisme osoase la nivelul feței, conform presei străine.