Un fost infirmier din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie din Capitală a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de cinci ani, pentru tratament inuman în raport cu un pacient. Sentința a fost pronunțată zilele trecute de magistrații Judecătoriei Chișinău.

Potrivit materialelor dosarului, totul s-a produs în seara zilei de 3 noiembrie 2019, când inculpatul, fiind în stare de ebrietate, se afla la serviciul diurn, conform graficului de lucru. Văzând un pacient agitat, infirmierul s-a apropiat de acesta și i-a aplicat mai multe lovituri peste cap, după care l-a dus în salon.

Fiind audiat, bărbatul nu și-a recunoscut vina, menționând că i-a spus pacientului să se ducă în salon „cu binișorul”. Totuși, în cadrul urmăririi penale, vina inculpatului a fost demonstrată. La fel, prin sentința magistraților, fostul infirmier a fost obligat să achite victimei 20.000 de lei drept prejudiciu moral.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chişinău în decurs de 15 zile.

sursa