Un minor de 4 ani se află în stare gravă la spitalul din Bălți după ce a căzut  de la înălțime. Polițiștii au fost sesizați, ieri, în jurul orei 14:40, despre faptul că un copil a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuit din municipiul Bălți.

La fața locului imediat s-a deplasat conducerea IP Bălți și grupul operativ de serviciu. Copilul însoțit de mamă au fost transportați la spital.

În cadrul cercetărilor, polițiștii au stabilit că geamul apartamentului  era deschis, iar copilul sprijinindu-se de plasă a căzut în gol.  

În acest moment copilul se află în spitalul din Bălți,  iar medicii fac tot posibilul să-l salveze.

Pe cazul dat a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Poliția vine repetat cu un apel către părinți

  • Supravegheați în permanență copiii, în special dacă locuiți la bloc;
  •  asigurați-vă că micuții nu au acces la geam;
  •  montați dispozitive speciale pentru blocarea geamurilor;
  •  dacă nu sunteți lângă copil, chiar și pentru câteva clipe, închideți toate geamurile.

sursa