24 aprilie, Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău a găzduit festivalul de muzică populară și religioasă „Pascala 2025”, un eveniment organizat de Primăria Capitalei, care a reunit tradiții, muzică și artă populară.

Zeci de ansambluri folclorice din întreaga țară au urcat pe scenă, oferind un spectacol de excepție dedicat sărbătorilor pascale. Printre invitații speciali s-au numărat Marin Ganciu, Veta Ghimpu-Munteanu, Ansamblul Etnofolcloric „Plăieșii”, condus de Nicolae Gribincea, și Ansamblul Folcloric „Romanița”.

Evenimentul a inclus și Gala Laureaților Festivalului de cântec popular pascal „Pentru tine, Doamne”, ajuns la a 12-a ediție, în cadrul căreia au fost premiate 17 colective artistice și opt soliști pentru contribuția lor la promovarea cântecului religios și tradițional.

Pe lângă programul artistic, festivalul a oferit și o incursiune în meșteșugurile populare, prin prezența meșterilor artizani și organizarea unui atelier de încondeiere a ouălor, foarte apreciat de vizitatori.

„Prin astfel de evenimente, reușim să păstrăm și să promovăm valorile noastre culturale și spirituale, oferindu-le tinerelor generații șansa de a se regăsi în tradițiile poporului nostru”, au subliniat reprezentanții Primăriei Chișinău.

Festivalul „Pascala 2025” a fost realizat în parteneriat cu Uniunea Muzicienilor din Moldova și și-a propus să valorifice patrimoniul muzical cu tematică religioasă și populară, să susțină colectivele etnofolclorice și să încurajeze tinerele talente din Republica Moldova.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI