O femeie și un bărbat au fost condamnați la închisoare pentru jaf. Bărbatul a fost sancționat suplimentar și pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă.
Potrivit Procuraturii Generale, totul s-a întâmplat la data de 9 mai curent, în jurul orei 18:00. Tânăra de 25 de ani și bărbatul de 30 de ani, având scopul de a sustrage bunuri de la un bărbat de 36 de ani, l-au bătut pe acesta și i-au furat telefonul mobil.
O lună mai devreme, același învinuit, aflându-se în ospeție la un bărbat în cartierul Telecentru al capitalei, fiind în stare de ebrietate, l-a înjunghiat pe amicul său cu un cuțit în abdomen.
Drept urmare, ambii și-au recunoscut vinovăția.
Bărbatului i s-a stabilit o pedeapsă în formă de închisoare pe un termen de nouă ani și trei luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.
Tinerii i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de patru ani și patru luni, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probațiune de cinci ani, cu obligarea de a nu-și schimba domiciliul și/sau reședința fără consimțământul organului de probațiune și obligarea prestării muncii neremunerate în folosul comunității pe o durată de 100 de ore.