Un cetățean al Republicii Moldova a decedat în urma unui accident aviatic în Sudan. Informaţia a fost confirmată pentru TVR Moldova de către Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău (MAEIE).

„Confirmăm faptul că un cetățean al Republicii Moldova a decedat în urma unui accident aviatic în Sudan. Rudele acestuia au solicitat asistență pentru repatrierea corpului, iar responsabilii consulari din cadrul MAEIE depun efortul necesar pentru a acorda ajutor”, precizează MAEIE într-o notă informativă.

Precizăm că, nouă persoane, printre care patru soldaţi, şi-au pierdut viaţa duminică seara în urma prăbuşirii unui avion civil pe aeroportul din Port Sudan, în estul Sudanului, cruţat de războiul care face ravagii din 15 aprilie între generalii aflaţi la putere.

Potrivit presei, un copil a supravieţuit” în prăbuşirea acestui „avion civil Antonov” aeroportul din Port Sudan, a precizat armata într-un comunicat, potrivit AFP. Aerportul este singurul în funcţiune în ţara în care războiul a făcut aproape 4.000 de morţi şi peste 3,3 milioane de persoane strămutate şi refugiaţi.