Un bărbat de 37 ani a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care a provocat decesul victimei, informează Procuratura Generală.
Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Hâncești, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Hâncești. Potrivit sentinței, bărbatul își va ispăși pedeapsa în penitenciar de tip închis.
„Instanța a mai dispus, ca pentru cumul de sentințe, inculpatului să îi fie stabilită definitiv pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 14 ani și 6 luni, cu executarea în penitenciar de tip închis (prin sentința anterioară, emisă de Judecătoria Strășeni, sediul Central din 02.10.2019, inculpatul a fost condamnat pentru huliganism). Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, la 07.05.2021, aproximativ ora 04:00, aflându-se în domiciliul unui consătean, într-un sat din raionul Hâncești, acționând cu intenție directă și având drept scop provocarea leziunilor corporale ultimului, i-a aplicat multiple lovituri cu diferite obiecte dintre care și cu o sticlă în regiunea capului, cauzându-i bărbatului, conform raportului de expertiză judiciară – leziuni corporale externe și interne, calificate în ansamblu drept vătămări corporale periculoase pentru viață. Peste o săptămână, victima a decedat la spital”, anunță PG.
Inculpatul a pledat nevinovat. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.