Un automobil de model Mercedes „Benz Vito” a luat foc, în după amiaza zilei de ieri, 1 martie, pe traseul Chișinău-Leușeni în apropierea localității Suruceni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:53.

„La fața locului a fost trimis un echipaj de salvatori și pompieri. Angajații IGSU au reușit lichidarea arderii la ora 19:39. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit”, menționează IGSU.

Potrivit IGSU, focul a distrus autovehiculul în totalitate. Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite de specialiști.

În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii IGSU au intervenit în 17 situații de risc.

sursa