Adunarea Generală a ONU va supune la vot săptămâna viitoare, la un an de la începerea invaziei ruse în Ucraina, un proiect de rezoluţie care subliniază ”necesitatea de a ajunge, cât mai curând posibil, la o pace durabilă, justă şi cuprinzătoare” în concordanţă cu Carta Naţiunilor Unite, transmite joi, 16 februarie, Reuters și Agerpres.

Documentul va solicita din nou Moscovei să îşi retragă trupele din Ucraina şi va face apel la încetarea ostilităţilor. Textul ar urma să fie supus la vot astăzi după două zile de discursuri din partea reprezentanţilor celor 193 de ţări membre ale Adunării Generale, cu ocazia marcării la 24 februarie a unui an de începerea războiului din Ucraina.

De asemenea, Ucraina şi susţinători săi speră să adâncească izolarea diplomatică a Rusiei şi mizează pe voturile a trei sferturi dintre membrii Adunării Generale a ONU, aşa cum s-a întâmplat în cazul mai multor rezoluţii adoptate anul trecut de acest organism.

”Contăm pe un sprijin foarte larg din partea statelor membre. Este în joc nu doar soarta Ucrainei, dar şi respectarea independenţei, a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale ale fiecărui stat”, a declarat ambasadorul Uniunii Europene la ONU, Olof Skoog, care a contribuit la redactarea proiectului rezoluţiei.

Ambasadorul adjunct al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a refuzat să facă vreun comentariu despre acest document, pe care statele membre l-au primit miercuri, potrivit surselor citate.

Adunarea Generală a fost principalul organism al Naţiunilor Unite pentru dezbateri legate de Ucraina, întrucât activitatea Consiliului de Securitate pe acest subiect a fost practic paralizată de Rusia, care în calitate de membru permanent are drept de veto, la fel ca SUA, Regatul Unit, Franţa şi China.

În schimb, Consiliul de Securitate al ONU a organizat anul trecut zeci de reuniuni despre situaţia din Ucraina şi va discuta din nou despre război vinerea viitoare. Diplomaţi internaţionali afirmă că este improbabil ca ministrul de externe rus Serghei Lavrov să se deplaseze la New York.

Rezoluţiile Adunării Generale nu au caracter coercitiv din punct de vedere juridic, dar ele au greutate politică.

Ucraina a dorit ca proiectul de rezoluţie al Adunării Generale a ONU să includă planul de pace în 10 puncte propus de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, dar mai mulţi diplomaţi au spus că documentul a fost simplificat pentru a obţine cât mai mult sprijin posibil.

Menționăm că Rusia a fost izolată diplomatic anul trecut, atunci când 141 de state au votat, pe 2 martie, o rezoluţie ce denunţa invazia în Ucraina şi cerea Rusiei să-şi retragă trupele din ţara vecină. Câteva săptămâni mai târziu, 140 de ţări au votat o rezoluţie ce solicita acces pentru organizaţiile umanitare şi protecţie pentru civili şi critica Moscova pentru crearea unei situaţii umanitare ”disperate” în Ucraina.

Ulterior, pe 12 octombrie 2022, 143 de state au condamnat ”încercarea Rusiei de anexare ilegală” a patru regiuni ucrainene ocupate parţial.

Moscova a încercat să distrugă treptat izolarea în care se afla pe plan internaţional. Înaintea votului din aprilie care a avut drept rezultat suspendarea Federaţiei Ruse din Consiliul ONU pentru drepturile omului, Rusia a avertizat celelalte ţări că un vot pentru măsura respectivă va fi considerat drept ”gest neamical” şi va fi luat în calcul în evoluţia relaţiilor bilaterale.

Rusia susţine că în 24 februarie 2022 a lansat o ”operaţiune militară specială” pentru ”denazificarea” Ucrainei şi pentru protejarea comunităţii rusofone şi acuză Occidentul că duce un ”război prin interpuşi” împotriva sa, prin înarmarea forţelor Kievului şi impunerea de sancţiuni asupra Moscovei. 

sursa