Uniunea Europeană intenționează ca luna viitoare să facă primii pași pe piața globală a gazelor naturale sub forma unui grup de cumpărători, în încercarea de a coborî prețurile la energie, transmite Bloomberg, potrivit profit.ro.
Estimările inițiale evaluează cererea blocului comunitar și a celor trei state vecine la 24 de miliarde metri cubi pentru următorii trei ani, susține vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic. După ce licitația va fi lansată în luna aprilie, UE se așteaptă ca primele contracte cu furnizorii din SUA, Orientul Mijlociu și Africa să fie semnate undeva în jurul lunii iunie, scrie Agerpres.
Achizițiile comune de gaze sunt un nou instrument pe care blocul comunitar îl va folosi pentru a limita creșterea costurilor cu energia, declanșată de întreruperea livrărilor rusești, după invadarea Ucrainei. Chiar dacă în prezent prețurile de referință la gaze sunt cu mult sub valorile record atinse în luna august a anului trecut, ele alimentează totuși inflația și reduc competitivitatea companiilor europene în cursa cu rivalii din SUA și China. „În mod clar am reușit să inversăm tendințele economice în Europa. Cred că creăm un nou sistem care va crește competiția și va duce noi furnizori care vor duce prețurile la energie în jos. De la începutul acestui exercițiu, există un interes enorm din partea furnizorilor internaționali”, a spus Maros Sefcovic într-un interviu pentru Bloomberg.
Blocul comunitar a adoptat anul trecut mai multe reglementări în regim de urgență pentru a asigura că explozia prețurilor la energie nu se va mai repeta, inclusiv aceea conform căreia țările UE trebuie să se asigure că firmele lor locale participă la agregarea cererii de gaze cu volume echivalente cu 15% din cantitatea de gaze necesară pentru a umple depozitele de gaze ale unei țări până la 90% din capacitate. La nivelul întregului bloc comunitar, această cerință de 15% ar fi echivalentă cu o cantitate de 13,5 miliarde metri cubi de gaze, adică o mică parte din importurile totale de gaze ale blocului comunitar, care în 2021, potrivit datelor Eurostat, s-au situat la 338 miliarde metri cubi.
Care sunt consumatorii industriali interesați
Sefcovic spune că există interes pentru achiziții comune de gaze din partea consumatorilor industriali în sectoare precum oțelul, aluminiul, ceramica, sticla și producția auto. Pe partea de ofertă, peste 50 de companii din întreaga lume sunt interesate să încheie contracte cu Europa, potrivit lui Sefcovic. După prima licitație, UE va organiza mai multe achiziții comune pe o bază regulată pentru a se asigura că blocul are suficiente gaze naturale.
Chiar dacă gradul de umplere a depozitelor de gaze din Europa este deja la 61%, grație unei ierni blânde, preocuparea s-a mutat deja spre reumplerea depozitelor înainte de viitorul sezon de iarnă. „Sunt împotriva unei atitudini relaxate conform căreia cea mai dură perioadă a anului a trecut pentru că nu știm ce ne pregătește anul acesta. Ceea ce este din ce în ce mai important este că trebuie să abordăm problema prețurilor. Nu ne putem alimenta economia la o diferență atât de mare de preț comparativ cu SUA și China”, a subliniat oficialul european.