Trei tineri, cu vârste de 18 și 19 ani, au încercat să evadeze dintr-un penitenciar în care își ispășeau pedeapsa, alegându-se, însă, cu ani în plus de detenție. Potrivit Procuraturii Generale (PG), aceștia au fost prinși la scurt timp după incident.

Conform PG, făptașii, într-o noapte, i-au solicitat agentului de post al penitenciarului asistență medicală, acuzând dureri de cap.

Ulterior, pentru a transmite medicamentele necesare, angajatul instituției penitenciare a deschis ușa celulei, moment în care a fost atacat, primind lovituri în regiunea capului.

Astfel, l-au deposedat pe angajatul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) de chei și au părăsit blocul de regim. Ulterior, prin escaladarea edificiilor de pază, au părăsit și teritoriul instituției penitenciare.

Potrivit sentinței recent emise de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, tinerii au fost recunoscuți vinovați, stabilindu-li-se o pedeapsă suplimentară la cea deja stabilită anterior.

Doi dintre ei au mai primit închisoare pe un termen de 2 ani și al treilea, închisoare pe un termen de 1 an și 6 luni cu executare.

Termenele de pedeapsă au ținut cont de faptul că inculpații au recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii imputate.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.

sursa