Festivalul „DescOperă”, a șasea ediție, va reuni pe scena din Rezervația Cultural – Naturală „Orheiul Vechi” peste 300 de artiști din Moldova, România și Ucraina.

În prima zi de festival, pe 16 iunie, în scenă va răsuna opera „PAIAȚE” de Ruggero Leoncavallo, sub bagheta lui Nicolae Dohotaru, director și dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Iar în cea de-a doua zi, Corul şi Orchestra Teatrului Național Academic de Operă și Balet din Odesa vor interpreta opera „CAVALLERIA RUSTICANA” de Pietro Mascagni.

„Dragii noștri prieteni din Moldova, suntem nespus de bucuroși că avem ocazia să evoluăm pe scena DescOperă, așa că vă invităm cu drag la acest festival. Sperăm că veți fi alături de noi și veți rămâne plăcut surprinși de spectacolul pe care l-am pregătit pentru voi”, au declarat reprezentanții Teatrului Național Academic de Operă și Balet din Odesa.

La eveniment vor fi prezenți oficiali, parteneri ai evenimentului și mai mulți oameni de artă.

„Abia aștept să savurez împreună cu voi, din public, trei spectacole extraordinare. Vă așteptăm cu drag!” a menționat renumita soprană Valentina Naforniță, care a evoluat de mai multe ori pe scena „DescOperă”.

„Eu vă recomand cu mare drag să mergeți în acest an la festival, pentru că veți avea ocazia să ascultați trei opere incredibil de frumoase, intepretate de artiști extraordinari. O mare surpriză a evenimentului este formatul Iași-Chișinău-Odesa, așa că trebuie neapărat să ajungeți la acest festival”, afirmă pianistul Marcel Lazăr.

În ultima seară de festival, pe 18 iunie, în scenă vor urca artiștii Operei Naționale din Iași, care vor interpreta opera „PESCUITORII DE PERLE” de Georges Bizet.

Festivalul „DescOperă” este organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM), Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”, cu suportul strategic al Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală finanțat de USAID Moldova și Proiectul Tehnologiile Viitorului finanțat de USAID, Guvernul Suediei și UK Aid. Totodată, pentru al doilea an consecutiv, partener general al festivalului este Radacini Wines.