Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat la data de 22 august 2025 o sentință prin care trei persoane au fost recunoscute vinovate de comiterea infracțiunii de trafic de influență.
În fapt, potrivit probatoriului administrat de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, în perioada iunie–decembrie 2019, cei trei inculpați, angajați în funcții de conducere în cadrul a două companii de construcții, au pretins și primit bani de la investitori în schimbul promisiunii că vor influența membrii comisiei de recepție finală a unui bloc locativ din municipiul Chișinău. Suma totală primită a fost de 3.150 euro, echivalentul a circa 61.900 lei.
În urma examinării cauzei, instanța a stabilit următoarele pedepse:
- Amendă penală de 125.000 lei pentru fiecare inculpat;
- Confiscarea în folosul statului, în mod solidar, a sumei de 3.150 euro.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău – Centru în termen de 15 zile.
Această condamnare reflectă angajamentul autorităților competente de a combate corupția și practicile ilegale din domeniul construcțiilor și de a proteja drepturile investitorilor.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI