Trei membri ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS)- Mihai Bondari, Petru Bondari și Lilia Coică, au fost excluși din formațiune în contextul unor suspiciuni de conflict de interese legate de exploatările de nisip din zonele Coșnița și Pârâta, raionul Dubăsari.

Liderul PAS, Igor Grosu, președinte al Parlamentului, a declarat că formațiunea își asumă greșelile admise în acest caz și a solicitat demisia lui Petru Bondari din funcția de director al întreprinderii de stat „Metalferos”, precum și o revizuire a nivelului salariilor din întreprinderile de stat.

„Ne cerem scuze pentru greșelile comise. Obiectivul nostru rămâne neschimbat – integrarea în Uniunea Europeană, consolidarea instituțiilor și dezvoltarea economiei. Democrația și statul de drept se bazează pe încredere”, a declarat Igor Grosu. Acesta a mai precizat că PAS va continua verificările interne și procesul de „curățare” a echipelor, intervenind mai rapid în cazurile semnalate.

Excluderile sunt legate de anchetele privind exploatarea de nisip în perimetrele „Coșnița II” și „Pârâta”, investigate în această primăvară de Inspectoratul pentru Protecția Mediului și organele de drept. Controalele au scos la iveală lipsa deciziei consiliului local privind schimbarea destinației terenului, document obligatoriu pentru activitate, motiv pentru care lucrările au fost suspendate până la clarificarea situației.

Potrivit datelor publice, compania „Bond-Cons” SRL, care exploatează cariera de la Coșnița II, a fost fondată de Petru Bondari, ulterior în acționariat regăsindu-se și Mihai Bondari, care a deținut și funcția de administrator. Petru Bondari este în prezent director al „Metalferos”, iar Mihai Bondari este consilier local în Coșnița din partea PAS. În cazul perimetrului de la Pârâta, activitatea este desfășurată de „Dimitar Construct” SRL, companie deținută de Lilia Coică, și ea exclusă din partid.

În același context, Igor Grosu a anunțat și retragerea calității de membru PAS pentru Anastasia Taburceanu, în legătură cu situația de la MoldATSA. Liderul PAS a precizat că verificările au fost extinse și în alte întreprinderi de stat, iar măsuri au fost luate și în privința conducerii MoldATSA și a Agenției Proprietății Publice.

Taburceanu și-a dat demisia din funcția de purtător de cuvânt al MoldATSA după o investigație privind venituri de peste un milion de lei în mai puțin de un an. În același context, APP a inițiat un control privind angajările și salarizarea din întreprindere, iar administratorul Dumitru Vangheli a fost demis pentru informații false în CV. De asemenea, Radu Marian a demisionat din funcția de președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, iar Roman Cojuhari a renunțat la funcția de director al APP.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!