Un bărbat din raionul Dubăsari a fost condamnat la 9 ani de închisoare, după ce a snopit în bătaie un consătean, cel din urmă decedând a doua zi la spital. Sentința a fost pronunțată zilele trecute de magistrații Judecătoriei Criuleni.

Potrivit materialelor cauzei, totul s-a produs acum patru luni, în seara zilei de 3 iunie, când inculpatul se afla în gospodăria vecinului, într-un sat din raionul Dubăsari, cu care a servit băuturi alcoolice. În timpul discuției, agresorului nu i-ar fi plăcut cum victima s-a exprimat despre concubina acestuia.

Astfel, bărbatul s-a ridicat de la masă și i-a aplicat vecinului multiple lovituri cu picioarele și pumnii peste diferite părți ale corpului, după care a plecat acasă.

Ulterior, la domiciliul victimei a venit fiul acestuia, care a și alertat instituțiile abilitate. La scurt timp, la adresa indicată au ajuns medicii care au preluat bărbatul și l-au transportat la Spitalul de Urgență din Chișinău, unde acesta a fost operat la cap. Cu regret, a doua zi bărbatul a decedat.

Fiind audiat, inculpatul și-a recunoscut integral vina.

Sentinţa este cu drept de recurs în termen de 15 zile de la pronunţare la Curtea de Apel Chişinău.