Un bărbat în vârstă de 40 de ani și-a pierdut viața în timpul scăldatului într-un lac din raionul Ungheni.

Potrivit IGSU, cazul a fost înregistrat în după-amiaza zilei de ieri, 1 iulie, în jurul orei 16:43, în preajma satului Zagarancea, raionul Ungheni.

Conform datelor recepționate, un bărbat a intrat în apă și nu a mai ieșit la suprafață. La fața locului au intervenit scafandrierii din cadrul Unității salvatori și pompieri Ungheni, care în urma lucrărilor de căutare efectuate au depistat și au extras la mal corpul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 40 de ani. Circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite de organele de resort.

În acest context, IGSU îndeamnă repetat populația să respecte cu prudență maximă regulile de siguranță în timpul scăldatului și aflării pe malurile bazinelor acvatice.

Salvatorii avertizează cetățenii că scăldatul în perioada caniculară trebuie să fie evitat din cauză că persoana care intră în apă după expunerea îndelungată la razele solare poate suferi un șoc termic cu consecințe fatale.

Totodată, scăldatul în stare de ebrietate se interzice strict. Sub efectul alcoolului, tensiunea arterială a persoanei ce intră în apă se poate schimba brusc și provoacă pierderea cunoștinței, ulterior ducând la cazuri tragice de înec.

Salvatorii atrag atenția oamenilor că activitățile în apă și înotul sunt permise doar în zonele de agrement și locurile amenajate cu stații de salvare.

Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2024, 30 de persoane, inclusiv cinci minori, și-au pierdut viața în apa râurilor și bazinelor acvatice din țară.

sursa