Un incendiu tragic s-a produs într-un sat din regiunea transnistreană. În urma acestuia a decedat un bărbat în vârstă de 62 de ani.
Potrivit presei din stânga Nistrului, totul s-a întâmplat într-o gospodărie din satul Hristovaia, orașul Camenca.
Ajunși la fața locului, pompierii au descoperit că interiorul locuinței a ars în totalitate.
Cauza incendiului ar fi fost un încălzitor electric ce stătea în apropierea bărbatului în vârstă de 62 de ani, care nu se putea deplasa independent, fiind paralizat. Acesta nu a putut ieși din casă în momentul în care a izbucnit incendiul.
Vecinii au fost cei care au observat fumul dens ce ieșea din interiorul locuinței. Aceștia au sesizat imediat oamenii legii și pompierii, însă, deja, era prea târziu.