Un tânăr originar din raionul Rezina, Nicolae Chihaia, în vârstă de 22 de ani, a murit într-un accident rutier produs în Irlanda. Familia acestuia solicită sprijin financiar pentru repatrierea trupului neînsuflețit în Republica Moldova.

Potrivit autorităților locale, în accident a fost implicat un singur autoturism, iar tânărul, aflat la volan, a suferit răni grave. Acesta a fost transportat de urgență la Spitalul Connolly din Blanchardstown, însă medicii nu au reușit să-i salveze viața.

Pasagerul din mașină, un alt tânăr de aproximativ 20 de ani, a fost internat pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate.

Vestea decesului a fost făcută publică de membri ai comunității moldovenești din Irlanda, iar mesajul a fost distribuit pe rețelele sociale, generând numeroase reacții și mesaje de condoleanțe.

Familia tânărului, aflată în Republica Moldova, a lansat un apel public pentru colectarea fondurilor necesare repatrierii. Costurile pentru transportul internațional și procedurile aferente sunt ridicate, iar apropiații fac apel la solidaritatea oamenilor.

Potrivit acestora, orice contribuție financiară sau distribuire a apelului poate ajuta la aducerea lui Nicolae Chihaia acasă, pentru a fi înmormântat alături de familie.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!