O tânără de 21 de ani ar fost omorâtă cu deosebită cruzime de către iubitul său, care ar fi fost gelos. Tragedia a avut loc pe 19 mai într-un apartament din sectorul Râșcani al Capitalei.
Potrivit șefei Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, după ce ar fi comis crima, tânărul în vârstă de 28 de ani s-a predat oamenilor legii.
Autoritățile menționează că tânărul a fost reținut, iar oamenii legii au inițiat o anchetă pe acest caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
Totuși, surse apropiate anchetei au declarat pentru Tv8.md că medicul legist ar fi numărat 60 de lovituri de cuțit.
Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.