Toate site-urile de propagandă rusească, blocate de autorităţi, vor fi active din 1 ianuarie, atunci când expiră starea de urgenţă în Republica Moldova.

Se întâmplă din motiv că nici Parlamentul, nici Guvernul şi nici Centrul Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei nu au luat măsuri anticipate pentru a proteja spaţiul informaţional după încheierea stării de urgenţă. Analiştii susţin că e o scăpare a guvernării, transmite subiectulzilei.md cu referire la tvrmoldova.md.

Din 24 februarie 2022, de când Federaţia Rusă a invadat Ucraina, şi până acum, Serviciul de Informaţii şi Securitate a blocat 77 de site-uri de propagandă. Acestea atentau la securitatea naţională, prin promovarea de falsuri şi justificarea agresorului. Mai bine de jumătate dintre portaluri sunt din Federaţia Rusă, cu un conţinut ce instigă la violenţă. Multe dintre aceste site-uri reapăreau în scurt timp, după ce hackerii le modificau denumirea. Agenţia rusească de ştiri Sputnik este lider.

Denis Sitari, şef Direcţie, ANRCETI: „Sputniknews, sputniknews.com, ro.sputniknews.com, sputniknews.ru, md, în faţă pus pentru că nu pot să-l pună la final”.

Şi dacă aproape toţi cei peste 300 de furnizori de Internet de pe teritoriul Republicii Moldova s-au conformat şi au blocat site-urile periculoase, la indicaţia SIS, unii specialişti IT de rea-credinţă au umblat la setările calculatoarelor şi au deblocat accesul la platformele interzise.

Denis Sitari, şef Direcţie, ANRCETI: „Aceasta presupune intervenţia în echipamentele utilizate de către utilizatorul final, fiind modificate niște setări, schimbarea DNS-ului de accesare, este posibil să fie publice aceste surse care în realitate trebuie să fie blocate”.

Ana Zatușevschi, manager PR, comunicare, S.A. Moldtelecom: „Este o procedură iniţiată de SIS, prin Ordin. SIS este şi organul care face publică această listă şi ulterior ANRCETI anunţă operatorii de a reduce accesul utilizatorilor la site-urile care duc la dezinformare”.

Se pare că toate eforturile guvernării de a proteja spaţiul mediatic al Republicii Moldova, în condiţiile războiului hibrid, sunt pe cale să eşueze.

Denis Sitari, şef Direcţie, ANRCETI: „Toate măsurile aplicate pe perioada stării de urgenţă sunt valabile pe perioada stării de urgenţă. Şi logic, şi juridic, deducem că în momentul expirării stării de urgenţă expiră şi forţa juridică a deciziilor Comisiilor pentru Situaţii Excepţionale”.

Anatol Țăranu, analist politic: „Trebuia să se ocupe guvernarea inclusiv de continuitatea acestei interdicţii. Altminteri, site-urile ruseşti de propagandă iarăşi vor intra copios pe piaţa informaţională a Republicii Moldova şi vor face aici ravagii. Războiul nu s-a terminat, nimic nu s-a schimbat în ceea ce ţine de atacul propagandistic şi războiul hibrid la adresa Moldovei. Este absolut evident, este o scăpare a guvernării”.

Contactați pentru o reacţie, reprezentanţii Centrului Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei – „Patriot”, condus de fostul ministru de Interne, Ana Revenco, ne-au declarat că instituţia deocamdată nu este funcţională.

https://play.md/embed/3985095?title=false&autoplay=false