În cazul opririi furnizării de gaze rusești pe teritoriul Transnistriei de la 1 ianuarie 2025, factorii de decizie de la Tiraspol au stabilit că Centrala Termoelectrică Moldovenească (Moldgres) va funcționa pe cărbuni pentru o perioadă de 50 de zile numai în scopuri umanitare.
„În lipsa gazului, va fi lansată în regim de urgență generarea de energie electrică pe cărbune. Volumul producției de energie electrică din cărbune este limitat, desigur, și va fi de natură exclusiv umanitară”, a spus așa-zisul ministru al dezvoltării economice al regiunii, Serghei Obolonik, în cadrul unei ședințe al administrației de la Tiraspol de pe 12 decembrie.
„În perioada anunțată de 50 de zile, se va produce energie electrică pentru necesități umanitare și ale întreprinderilor care asigură securitatea alimentară a regiunii.”
Pe 11 decembrie, așa-zisul „parlament” de la Tiraspol a aprobat declararea stării de urgență în domeniul economiei pentru o perioadă da 30 de zile determinată de o eventuală stopare a furnizării de gaze de către Gazprom în stânga Nistrului începând cu 1 ianuarie 2025.
„Decretul prevede raționalizarea consumului de gaze naturale, crearea unei rezerve de energie și interzicerea exportului de resurse energetice, cu excepția energiei electrice, în cazul în care livrările de gaze vor continua; ocrotirea vieții și a sănătății oamenilor va fi o prioritate”, se spune într-un comunicat al pretinsului legislativ de la Tiraspol.
În prezent, malul drept al Nistrului achiziționează 37% de energie electrică de la Moldgres. În cazul în care Transnistria rămâne fără gaze de la 1 ianuarie 2025, malul drept al Nistrului este nevoit să procure electricitate de pe piața europeană, care este mult mai scumpă.
Pentru a preveni o criză umanitară în stânga Nistrului, Chișinăul își asumă responsabilitatea să furnizeze gaze pentru Transnistria numai că Tiraspolul trebuie să plătească pentru ele la preț de piață.