Taxa de stat pentru cererile de chemare în judecată nu vor mai fi plătite de toți. Cabinetul a aprobat o serie de modificări ce vizează cazurile de scutire de taxă de stat. Potrivit Executivului, modificările au fost necesare pentru a asigura accesul la țustiție pentru toți prin reducerea costurilor aferente.
Astfel, potrivit noilor prevederi, vor fi scutite de plata taxei de stat victimele violenței în familie, care se adresează în instanță pentru repararea prejudiciului material sau moral. Totodată, nu vor achita plata pentru procesul de judecată persoanele care au avut de suferit în urma unor infracțiuni și solicită repararea daunelor produse.
Totodată, proiectul de lege prevede scutirea de taxă de stat a agenților economici care solicită de la instanța de judecată declararea nulității actelor emise de organele administrației publice, de întreprinderile şi organizațile care prestează servicii de interes public. În prezent, această taxă constituie 200 de lei.
Au fost operate modificări la calcularea taxei pentru examinarea litigiilor economice, aceasta va constitui 3% din suma totală a acțiunii civile.
Documentul urmează să fie transmis Parlamentului pentru adoptare.