Sfârșit groaznic pentru un tânăr de 20 de ani, care și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație. Totul s-a întâmplat în seara de 10 aprilie, în apropiere de sensul giratoriu de la intrarea în municipiul Bălți.
Potrivit poliției, tânărul în vârstă de 20 de ani se afla la volanul unui automobil, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției. În rezultat mașina a derapat de pe drum și s-a tamponat cu putere într-un copac.
În urma accidentului, mai mulți șoferi au staționat și au chemat de urgență echipele de intervenție. Imediat la fața locului au venit atât medicii, cât și o echipă de pompieri și salvatori. Întrucât impactul a fost extrem de puternic, mașina a fost făcută zob, iar tânărul a rămas prins între fiarele contorsionate. Salvatorii l-au descarcerat pe șofer, iar ambulanța l-a preluat și l-a transportat de urgență la spitalul municipal din Bălți. Cu toate acestea, victima a suferit multiple leziuni incompatibile cu viața și a decedat în scurt timp.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.
