Procuratura municipiului Chișinău anunță că, potrivit sentinței recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, un tânăr de 21 de ani, originar din raionul Leova, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 4 episoade de jaf (art.187 din Codul penal), 3 episoade de furt (art.186 din Codul penal), 2 episoade de violare de domiciliu (art.179 din Codul penal), un huliganism (art.287 din Codul penal) și o infracțiune de privare ilegală de libertate (art.166 din Codul penal) stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani și 6 luni.
Potrivit uneia din spețe, la 09 septembrie 2021, în jurul orei 16:00, inculpatul, cu un complice (care a fost condamnat printr-o sentință anterioară), fiind în stare de ebrietate, a pătruns ilegal în gospodăria unui bărbat, amplasată în orașul largara, r-nul Leova. Făptuitorii au atacat bărbatul și i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele, după care, l-au determinat să urce în automobilul lor. L-au transportat la marginea unui sat, unde l-au agresat fizic. Ulterior, l-au urcat forțat, în portbagajul automobilului și l-au dus înapoi în oraș, acesta fiind ținut în portbagaj aproximativ 10 minute.
Înainte de plecarea cu automobilul de la domiciliul părții vătămate, inculpatul a luat fără permisiune de pe masa din ogradă, telefonul mobil de model „Xiaomi Redmi 9” invocând neîntemeiat deteriorarea automobilului de către victimă, iar la întoarcere, i-a cerut 800 lei în schimbul telefonului.
Potrivit altor episoade infracționale, inculpatul a atacat trei persoane în mun.Chișinău, fiindu-le sustrași în mod deschis bani și alte bunuri, prejudiciul material cauzat părților vătămate fiind estimat la aproximativ 50 000 lei.
Majoritatea furturilor le-a comis tot în capitală, într-un caz sustrăgând dintr-o debara mai multe instrumente pentru construcții, și în alt caz, hainele de pe sfoara întinsă într-o curte din sectorul Centru al capitalei. În orașul Iargara a comis un alt furt, fiind sustras un telefon mobil dintr-un automobil. În total, victimelor le-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă de aproximativ 20 000 lei.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.