Un tânăr în vârstă de 21 de ani, originar din raionul Briceni, a fost stopat în noaptea de 9 spre 10 septembrie de către ofițerii de patrulare în timp ce conducea cu viteza de 144 km/h.

Potrivit oamenilor legii, încălcarea a fost comisă în satul Beleavinți din raionul Briceni.

Șoferul a fost documentat pentru depășirea limitei de viteză cu 94 km/h.

Astfel, pentru depășirea vitezei de circulație stabilite pe sectorul respectiv de drum, acesta urmează să fie sancționat cu amendă de până la 5.000 de lei și cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de la 60 la 90 de zile.

Oamenii legii reamintesc în acest context șoferilor că viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile meteo și de drum se numără printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave.

sursa