Un tânăr de 21 de ani a fost prins în stare de ebrietate la volan, în timp ce conducea pe traseul R3 (Chișinău-Hâncești). Totul s-a întâmplat noaptea trecută.
Polițiștii INSP au oprit pentru verificări un Volkswagen care se deplasa neuniform pe traseu.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a arătat o concentrație de 0,58 mg/l vapori de alcool în aerul expirat. Mai mult, în urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere.
Automobilul a fost transportat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.
Pentru fapta comisă, tânărul riscă amendă între 125.000 și 150.000 de lei sau închisoare de la doi la cinci ani.
„Poliția reamintește că alcoolul la volan și lipsa permisului de conducere nu sunt doar încălcări ale legii, ci și un pericol real pentru siguranța participanților la trafic”, reiterează oamenii legii.