Taberele cu sejur de zi din municipiul Chișinău și-au încheiat activitatea, cu excepția unei instituții unde mai are loc un tur. Rămân deschise taberele de vară, cele sportive din afara orașului și tabăra ecologică în baza Centrului Orășenesc al Tinerilor Naturaliști. De asemenea, există oferta instituțiilor extrașcolare, oferta taberelor de artă în baza școlilor de artă, taberele tematice din cadrul centrelor comunitare pentru copii și adolescenți și oferta taberelor tematice „Provocările verii” în baza Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, cu filialele acesteia, transmite IPN.

Andrei Pavaloi, șef-adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, a precizat în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale că prețul biletului de odihnă în taberele cu sejur de zi pentru 15 zile a fost 2525 de lei, iar părinții au achitat 20% din cost, ceea ce constituie 505 lei. 15% dintre bilete au fost oferite gratuit.

În taberele de vară până acum s-au odihnit peste 3700 de copii din cei peste 9900 planificați. La tabăra „Cireșarii” al doilea schimb a început pe 18 iunie, iar la taberele „Alunelul” și „Poinița veselă” pe 19 iunie.

Toate ofertele pentru odihna de vară au fost publicate pe portalul extrascolar.md.