Mai multe flacoane și fiole cu substanțe anabolizante cu grad ridicat de risc au fost descoperite de polițiștii de frontieră la Vama Albița, într-un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, care se deplasa spre Olanda. Cazul a fost înregistrat în seara zilei de 7 iulie, în jurul orei 23:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița.

Potrivit Poliției de Frontieră Române, pentru efectuarea controlului s-a prezentat un bărbat de 26 de ani, cu cetățenie română și moldovenească, aflat la volanul unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova.

În baza profilului de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat verificări amănunțite asupra vehiculului și a persoanei.

În urma controlului, autoritățile au identificat un pachet ascuns în spatele banchetei din față, în care se aflau mai multe flacoane și fiole nedeclarate.

Conform autorităților, produsele conțineau substanțe din categoria anabolizantelor cu grad mare de risc, incluse pe lista substanțelor interzise prevăzută de legislația română.

Bunurile au fost ridicate, iar polițiștii de frontieră au inițiat cercetări pentru trafic ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc.

La finalizarea anchetei, urmează să fie stabilite toate circumstanțele cazului și dispuse măsurile legale.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!