În Republica Moldova a intrat în vigoare astăzi, 16 decembrie, starea de urgență în sectorul energetic. Comisia pentru Situații Excepționale are autoritatea de a emite dispoziții cu caracter executoriu pentru autorități, agenți economici, instituții publice și cetățeni. Potrivit autorităților, măsurile sunt menite să răspundă rapid provocărilor generate de posibila sistare a livrării de gaze naturale de către Gazprom.
Ce măsuri vor fi luate?
Procurarea rapidă de resurse energetice: Achiziționarea în regim de urgență a energiei electrice și gazelor naturale. Alocarea de fonduri suplimentare: Direcționarea mijloacelor financiare din bugetul de stat pentru a acoperi necesarul energetic. Reorganizarea activității furnizorilor: Schimbări operaționale pentru a asigura continuitatea livrărilor de energie. Protecție socială extinsă: Sprijin pentru cetățenii din regiunea transnistreană, inclusiv pentru a preveni o criză umanitară. Informarea populației: Campanii de conștientizare despre măsurile luate și regulile de comportament în situații de criză. Mecanisme rapide pentru colectarea plăților: Asigurarea recuperării sumelor pentru resursele energetice.
Derogări de la legi pentru intervenții rapide
În același timp, Guvernul va face derogări temporare de la mai multe legi. Premierul Dorin Recean a explicat în Parlament necesitatea acestora. „Solicităm Parlamentului să ofere Guvernului pârghiile legale prin care vom putea acționa repede și hotărât pentru evitarea tuturor riscurilor la siguranța și securitatea statului. Cadrul normativ existent nu permite luarea rapidă a deciziilor în astfel de situații”.
Printre legile vizate se numără:
Legea cu privire la frontiera de stat (28/2024) și Legea cu privire la ieșirea și intrarea în RM (269/1994): Vor fi create coridoare verzi pentru angajații misiunilor internaționale, echipamente și utilaje destinate ajutoarelor umanitare. De asemenea, se va simplifica procesul de evacuare a cetățenilor străini sau apatrizi, inclusiv al celor cu documente emise de autorități nerecunoscute, împreună cu familiile și bunurile acestora.
Legea cu privire la emisiile industriale (227/2022): Se permite temporar creșterea emisiilor industriale pentru a facilita importul și utilizarea cărbunelui ca sursă de energie în condiții de criză.
Legea cu privire la serviciile de plată și moneda electronică (114/2012): Cetățenii și companiile din stânga Nistrului vor avea obligația de a colecta și efectua plăți prin sistemele oficiale, chiar dacă nu sunt înregistrați la autoritățile constituționale de pe dreapta Nistrului.
Legea cu privire la medicamente (1409/1997) și Legea cu privire la activitatea farmaceutică (1456/1993): Ajutoarele umanitare din domeniul medical, inclusiv medicamente, echipamente și substanțe care nu sunt înregistrate în nomenclatoarele locale, vor fi exceptate de la reglementările obișnuite.
Legea cu privire la administrația publică locală (436/2006) și Legea cu privire la descentralizarea administrativă (435/2006): Vor fi adoptate măsuri speciale pentru a acomoda persoanele strămutate intern, care sunt cetățeni ai Republicii Moldova și nu pot fi tratați ca refugiați.
Codul Muncii (154/2003): Angajații din sectorul public și privat pot fi detașați de urgență pentru lucrări de reparații, mentenanță sau restabilire a rețelelor electrice din Ucraina, în contextul războiului.
Legea bugetului de stat: Bugetul va include alocări speciale din ajutoare externe, destinate sprijinirii cetățenilor din stânga Nistrului, prin intermediul Republicii Moldova.
Codul Vamal (95/2021) și Codul Fiscal (1163/1997): Importurile de produse destinate necesităților umanitare vor fi scutite de taxe vamale, TVA și accize, pentru a facilita ajutorul din partea partenerilor internaționali ai Republicii Moldova.
Republica Moldova riscă să fie afectată grav de o criză energetică dacă Gazprom va opri livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană. Potrivit autorităților, în această situație ar putea duce la o criză umanitară în stânga Nistrului, unde locuiesc 300.000 de cetățeni, de asemenea există riscuri majore pentru stabilitatea sistemului energetic, dar și perturbări economice severe și creșterea prețurilor.