Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chișinău, împreună cu compania Nestle au venit astăzi cu o donație pentru Spitalul Clinic Municipal Nr.1. 

Este vorba de un lot de aparataje medicale infuzomate pentru secția de terapie intensivă și reanimare în valoare de 100 de mii de lei. 8 pompe de infuzie cu ajutorul cărora doza fiecărui medicament este programat și controlat, chiar și de la distanță. 

Ion Ceban, prezent la fața locului, a mulțumit pentru colectivului didactic al instituției superioare de învățământ, dar și tuturor, care în aceste clipe grele pentru societatea noastră, s-a alăturat inițiativei primăriei Chișinău în lupta cu Covid-19.

„Fiecare donație este importată pentru instituțiile medicale municipale, pentru fiecare medic, dar și pacient. Împreună putem contribui la salvarea de vieți omenești”, a conchis acesta.

Precizăm că municipalitatea a deschis un cont bancar, destinat atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, prin intermediul căruia se pot face donații, pentru cei care doresc să contribuie cu surse financiare. 

Rechizitele pentru efectuarea donațiilor:

Beneficiar: MF – TR Centru – Chișinău Primăria mun. Chișinău

Codul IBAN: MD88TRPDAK144114B07229AC

Codul fiscal: 1007601009484

Prestatorul beneficiar: Ministerul Finanțelor – Trezoreria de Stat