Chiar și Ministerul Afacerilor Interne este împotriva deconectării iluminatului public în capitală. Cel puțin asta se arată într-o solicitare a MAI-ului către Administrațiile Publice Locale, semnată de către Ana Revenco.

În solicitare se scrie rata criminalității ar putea crește în această perioadă, ceea ce ar pune în pericol siguranța cetățenilor. MAI-ul cere ca deconectarea luminii să fie ultima soluție luată în considerație.

Solicitarea lui Revenco se bate cap în cap cu retorica lui Andrei Spînu, care cere APL-urilor să economisească cât mai mult, chiar dacă acest lucru afectează siguranța cetățenilor. Într-o postare pe pagina sa de Facebook acesta ruga primarul general Ion Ceban să deconecteze lumina.

„Racul, broasca și știuca. Cam așa este și despre cei de la guvernare. MAI nu este pentru deconectarea iluminatului stradal”, a comentat primarul general Ion Ceban situația aceasta.

Amintim că iluminatul public a revenit la normal, după ce CSE municipal a calculat că pe zi se economisește doar 15 mii de lei, iar siguranța locuitorilor este mai importantă.