„Ani la rând s-a vorbit despre necesitatea unei Declarații de la Snagov pentru integrarea europeană a Moldovei, declarație care să ne unească pe toți în jurul acestui obiectiv. Oameni buni, acest lucru s-a întâmplat” – a declarat Andrei Spînu, secretar general al Aparatului Președintelui, vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate, informează TRIBUNA. 

El a amintit că, ieri, în Piața Marii Adunări Naționale, oamenii au votat Rezoluția pentru Moldova Europeană. Zeci de mii de oameni, din țară și din diasporă au vorbit într-o voce.

„Noi, cetățenii Republicii Moldova, am cerut clasei politice, tuturor partidelor și oamenilor politici de acum și tuturor celor care vor decide soarta țării în viitor 7 lucruri:

  1. Introducerea integrării europene în Constituție;
  2. Începerea rapidă a negocierilor de aderare;
  3. Transpunerea legislației europene;
  4. Lărgirea contextului în care se soluționează pașnic conflictul transnistrean;
  5. Ridicarea nivelului de trai cu sprijin european;
  6. Conectarea infrastructurii la cea a UE și eliberarea de șantaj energetic;
  7. Condamnarea războiului și combaterea activă a persoanelor și rețelelor care vor să aducă războiul în Moldova”, a menționat Andrei Spînu.

Politicianul a mai spus în context: „Să fie clar, nimeni și niciodată nu mai poate pune la îndoială acest demers al oamenilor țării noastre. Moldova merge cu fermitate spre integrarea în Uniunea Europeană!”.

sursa