Liniștea unei instituții de învățământ din orașul Căușeni a fost tulburată în dimineața zilei de 29 mai, chiar în ultima zi de școală. În jurul orei 10:30, în timpul pauzei mari, un tânăr a pătruns cu un automobil BMW în curtea școlii și a început să execute drifturi periculoase.
Potrivit administrației școlii, făptașul nu este elev al instituției. Identitatea acestuia a fost stabilită, iar conducerea a anunțat imediat Poliția. Imaginile filmate de elevi cu telefoanele mobile surprind manevrele riscante ale șoferului pe teritoriul școlii.
Oamenii legii au demarat o anchetă, iar tânărul riscă sancțiuni contravenționale, comportamentul său putând fi încadrat drept huliganism. Poliția continuă investigarea cazului pentru a stabili toate circumstanțele. Din fericire, nu au fost raportate victime.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI