Încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat în perioada 22-28 aprilie se ridică la peste 805,2 milioane de lei.
Totodată, de la persoanele fizice, care au introdus în țară bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, au fost încasate plăți în valoare de peste 25,9 milioane de lei, ceea ce reprezintă 3,2% din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.
„Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.”, menționează Serviciul Vamal.
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute au fost perfectate 13.345 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 58.697 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni.
De la începutul anului, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 11,48 miliarde de lei.