Cei doi moldoveni care acum un an au ucis în bătaie un italian în orașul Mestre, după ce cel din urmă a încurcat apartamentul, au fost condamnați la 24 și, respectiv, 21 de ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată de magistrații Curții din Veneția.

De menționat că tragedia s-a produs pe data de 9 august 2023, când victima de 32 de ani a venit în vizită la o femeie, însă a încurcat scara. Ieșind din ascensor, acesta a văzut ușa deschisă și a decis să intre, însă, în acel moment, în apartament se aflau cei doi moldoveni care consumau băuturi alcoolice.

Văzând că în casă a pătruns o persoană necunoscută, între aceștia s-a iscat o ceartă, în urma căreia moldovenii l-au scos din locuință pe italian și i-au aplicat multiple lovituri. Cadavrul acestuia a fost lăsat să zacă în ascensor, unde și a fost depistat de alți locatari.

Fiind audiați, moldovenii au declarat că au crezut că în apartament a pătruns un hoț. Deși avocații celor doi au solicitat recalificarea pedepsei din „omor intenționat” în „exces de legitimă apărare”, procurorii au demonstrat că cei doi bărbați au acționat cu o deosebită cruzime, fapt ce depășește limitele unei apărări.

sursa