La München, acolo unde se află într-o vizită de lucru, șeful statului, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, transmite subiectulzilei.md.
„Am discutat un spectru larg de chestiuni ce vizează cooperarea în mai multe domenii, inclusiv comercial-economic, energetic, transporturilor și investițional. Totodată, am constatat că potențialul comercial-economic existent între țările noastre nu este realizat pe deplin și în acest context, am subliniat necesitatea organizării unei noi ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-azere care nu s-a mai întrunit din anul 2012”, a anunțat Igor Dodon.
Șeful statului l-a anunțat pe omologul său despre interesul țării noastre față de atragerea investitorilor azeri în proiectele de infrastructură din Moldova și i-a mulțumit pentru sprijinul acordat în realizarea mai multor proiecte, inclusiv în Autonomia Găgăuză. Pe finalul dialogului, cei doi aficiali au discutat despre termenele vizitei oficiale a Președintelui Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova.