Centrul Național Anticorupție a pornit o cauză administrativă cu privire la licitația de la Aeroportul Internațional Chișinău, iar mai mulți angajați au fost deja audiați.
Despre acest lucru a anunțat activistul politic Vlad Bilețchi, care a solicitat de la CNA informații privind licitația pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău.
Reprezentanții CNA menționează că, la moment, în gestiunea Centrului nu se află nicio cauză penală pornită pe acest caz.
La data de 19 februarie a expirat termenul de depunere a licitațiilor pentru acordarea spațiilor comerciale din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău, însă licitația a fost anulată.
La 20 februarie, Agenția Proprietății Publice a prezentat noul calendar al procesului de organizare a licitației publice pentru spațiile comerciale cu destinația de alimentație publică și comerț specializat pentru zona sterilă din incinta Aeroportului Internațional Chișinău (RMO).
Pe data de 25 martie, una dintre cele două companii care tindeau la locațiunea spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău a anunțat că s-a răzgândit și că nu va mai participa la licitație.
URMĂREȘTE-NE PE CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM PENTRU A PRIMI ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ!