Doar două cazuri suspecte de rujeolă au fost înregistrate în municipiul Chișinău pe parcursul săptămânii trecute, a anunțat șeful adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială, Vladimir Bolocan, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de luni, 20 mai.

„Un lucru îmbucurător este că, vaccinarea își face misiunea, iar pe această cale amintesc tuturor se se vaccineze nu doar contra rujeolei, ci cu toate vaccinurile disponibile contra bolilor”, a îndemnat Vladimir Bolocan.

Vaccinarea împotriva rujeolei se efectuează gratuit, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani.

Privind situația din instituțiile medicale din municipiul Chișinău, înregistrată săptămâna trecută, în unitățile de primire urgențe, Vladimir Bolocan a informat că s-au adresat puțin peste 3.000 de persoane.

„Vreau să vă comuni că, în instituțiile medicale, în unitățile de primire urgențe, săptămână trecută s-au adresat ușor peste 3.000 de pacienți, dintre care 1.639 au fost internați, ceea ce înseamnă că, iarăși, constantă că unitățile de primire urgentă municipale se descurcă cu sarcinile, iar până la 50% dintre cazuri se rezolvă la nivelul de UPU, acesta fiind un randament bun”, a conchis șeful adjunct al DGAMS.